Grozav nu a mai jucat de 9 luni și ar putea ajunge la „U” Cluj. Jucătorul depinde de UEFA

Grozav nu a mai jucat de 9 luni și ar putea ajunge la
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Atacantul care în urmă cu doi ani era văzut drept unul dintre cei mai de perspectivă jucători români stă de 9 luni pe tușă și se zbate să scape de clubul rus.
  • „Șepcile roșii” vor să-l transfere pe jucătorul ajuns la 24 de ani, dar așteaptă OK-ul din partea UEFA.
  • Grozav a plecat în vară de la Terek Groznîi, iar cecenii au cerut să fie suspendat și cer recuperarea celor 2 milioane de euro plătite pentru el.

În octombrie 2012, Gicu Grozav marca golul cu care România câștiga în Turcia, un meci decisiv pentru accederea la barajul pentru Cupa Mondială. Era un sezon în care atacantul ce avea pe atunci 22 de ani marca 9 goluri pentru Petrolul, iar ofertele nu erau puține pentru el în vara anului 2013. Ploieștenii au decis să-l cedeze până la urmă la Terek Groznîi, pentru 2 milioane de euro. Cu greu a rezistat acesta însă un sezon în Cecenia. A jucat doar 7 meciuri în campionat și 3 în Cupa Rusiei, iar la finalul sezonului a cerut să fie lăsat să plece. Rușii au fost dispuși să renunțe la jucător doar în schimbul sumei de 2 milioane de euro, pe care au plătit-o pentru el. Grozav nu a găsit niciun club dispus să ofere acești bani pentru achiziția sa, dar a refuzat să se întoarcă și în Rusia. Astfel, Terek Groznîi a cerut la UEFA suspendarea jucătorului.

N-a mai jucat de 9 luni

Universitatea Cluj a încercat să-l transfere încă din vară, dar s-a lovit de situația contractuală complicată a lui Grozav. Jucătorul a acționat și el în instanțele sportive clubul rus pe motiv că-i îngrădește dreptul la muncă și că nu a mai fost plătit din vara acestui an. „Sperăm ca în ianurie să primim acordul de a pleca liber de contract”, a spus impresarul Lucian Marinescu, citat de presa din Rusia. Clujenii așteaptă și ei un răspuns favorabil de la forul continental, pentru a-l putea legitima pe fotbalistul care în 27 martie 2014 a jucat ultimul meci oficial și din iunie se pregătește singur, la Alba Iulia. „Nu știm care este situația lui Gicu Grozav. Sperăm să se rezolve. Este un jucător pe care mi-l doresc”, a spus George Ogăraru.

6 goluri a marcat Gicu Grozav pentru „U” Cluj în 24 de meciuri

17 partide și 3 goluri are Grozav în naționala României

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×